Fundaţia Creştina Diakonia din Sfântu Gheorghe a
înfiinţat în 2010 Premiul Casa Iris pentru promovarea artei si a
lucrărilor persoanelor cu dizabilităţi mintale din România. Premiul a fost
acordat pentru prima dată in decembrie 2010 cu ocazia Zilei Internaţionale a
Persoanelor cu Handicap.
Fundaţia Creştina Diakonia va acorda in 2015 pentru a șasea oară premiul Casa Iris pentru cea mai bună lucrare. Bazându-ne pe experienţele din anii precedenti, am introdus următoarele reguli de participare:
Fundaţia Creştina Diakonia va acorda in 2015 pentru a șasea oară premiul Casa Iris pentru cea mai bună lucrare. Bazându-ne pe experienţele din anii precedenti, am introdus următoarele reguli de participare:
1. Candidatul trebuie să fi împlinit vârsta de 18
ani.
2. Candidatul este o persoană cu dizabilităţi mintale,
fapt care poate fi dovedit printr-un certificat medical.
3. Participarea se face pe baza a trei lucrări
din care două au teme legate: (Stilul este liber, pentru că prin stil putem
aprecia talentul tău).
I.
În aceasa natură moartă mă regăsesc și eu. (Pentru
inspirație uită-te la ilustrațiile atașate)
II.
Biserica noastră.
III.
Temă la liberă alegere.
OBSERVAŢIE: Cei care candidează cu mică plastică, vor
trimite doar o singură lucrare şi fotografii despre alte două lucrări. Tema
este liberă.
Lucrările de concurs trebuie să respecte
următoarele reguli:
a.
Format: min. A4;
b.
Lucrarea să fie pe pânză, hârtie sau carton;
c.
Material: cu aquarel, acril, creioane colorate, pastel,
ulei, cretă de ulei sau tuş. Sculpturile pot fi din lemn, piatră, metal, lut
sau gips. Mica plastica nu poate fi
obiect de folosinţă, de exemplu candelabru, scrumieră, etc.
d.
Lucrările de concurs trebuie să fie TERMINATE!
e.
Lucrarea nu a mai fost prezentată in public.
4. Lucrările premiate vor intra în patrimonul
Fundaţiei Creştine Diakonia din Sfântu Gheorghe.
5. Lucrările vor fi trimise împreună cu
formularul de înscriere care poate fi accesat pe blogul nostru sau pe pagina de
facebook la adresa de mai jos.
Lucrările de concurs vor fi evaluate de către un juriu
profesionist. Preşedintele
juriului este Réka Deuten-Makkai, istoric si critic de artă. Toate lucările de concurs primite la timp vor fi expuse. Primele trei
laureati vor primi premii valoroase. Lucrările
însoţite de formularul de înscriere completat se trimit sau pot fi depuse până în
data de 26 noiembrie 2014 (data preluării) la adresa de mai jos:
Casa Iris
Sfântu Gheroghe, jud. Covasna
str.Lăcrămioarei nr.5
Pe pachet se indică: CONCURS
Pe pachet se indică: CONCURS
Deschiderea expoziţiei şi decernarea premiilor va avea loc
la inceputul lunii decembrie în Casa Iris. Detalii
suplimentare cât şi formularul de înscriere pot fi găsite pe site-ul iriszhaz.blogspot.com,
pe facebook/Iriszhaz. De
asemenea pentru mai multe detalii puteţi să contactaţi pe dl. director Péter Makkai la nr. de telefon:004-0267-315 560, mobil: 004-0724-000 467 sau
e-mail iriszhaz@gmail.com.
Doriţi să
susţineţi acest premiu? Scrieţi-ne intentia dvs. la adresa de mai sus iar noi vă
contactăm pentru detalii. Vă mulţumim anticipat!
_______________________________________________________________________
Ilustrații
atașate:
Vincent van Gogh, Natură moartă cu tablă de desen și
ceapă
Amos Imre, Natură moartă cu porci
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése