2014. május 8., csütörtök

Mesagerul de Covasna

Interpreta de muzică uşoară Nicola este invitata specială a celei de-a treia ediţii a festivalului Outsider Music, consacrat persoanelor cu dizabilităţi, care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni la Sfântu Gheorghe în organizarea fundaţiei Diakonia.
Preşedintele fundaţiei, preotul Makkai Peter a declarat ieri  pentru AGERPRES că la acest festival s-au înscris zece solişti şi formaţii din ţară care au în componenţă persoane cu dizabilităţi, dar sunt aşteptaţi şi concurenţi din Germania şi Ungaria, precum şi Nicola, invitata specială a evenimentului.
Makkai Peter a subliniat că „Outsider Music”, care va avea loc pe data de 10 mai la Casa Irisz din Sfântu Gheorghe, este singurul festival din România consacrat persoanelor cu dizabilităţi, iniţiat cu scopul de a descoperi şi promova talente din rândul acestor oameni, dar şi de a lupta împotriva marginalizării lor. De asemenea, festivalul îşi propune să încurajeze persoanele cu dizabilităţi să recurgă la muzică şi artă ca mijloace de terapie.
„Persoanele cu dizabilităţi nu trebuie marginalizate (…) Ele pot fi valori în muzică, în arte plastice şi în multe alte domenii”, a spus Makkai Peter.
Fundaţia Diakonia organizează în fiecare an la Sfântu Gheorghe şi un concurs de artă plastică pentru persoanele cu dizabilităţi, intitulat „Outsider Art”.
Diakonia patronează un atelier protejat şi două centre pentru persoanele cu handicap fizic şi mental la Sfântu Gheorghe şi Valea Crişului.

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése